Vlad Braila

  • commented on Scrie-mi! 2020-06-26 13:52:06 +0300
    Draga Constantin, Vă scriu acest mesaj ca român din Basarabia istorică, sunt originar din Izmail, locuiesc în Chişinău. Ştiu că ați depus efort pentru ca românii din zona aceasta istorică (pe nedrept acum parte a Ucrainei) să nu se simtă izolați de propria limbă şi cultură, sau străini la ei acasă, in această necruțătoare presiune din partea Kievului, care continuă o criminală şi neloială politică de genocid cultural şi deznaționalizare a minorității etnice româneşti. Vin cu rugămintea, dacă Vă este cu putință şi în limitele acelor posibilități legale pe care le aveți cu mandat de deputat în Parlamentul României, să lansați un apel în numele românilor din Bugeac, de ajutor şi susținere a acestora şi un apel pentru apărare a limbii române, care încă mai suflă , dar deja în convulsii, în şcolile de acolo. Pentru că autoritățile ucrainene vor impune de la 1 septembrie 2020 predarea obligatorie în limba ucraineană a tuturor disciplinelor, cu eliminarea definitivă a limbii române ca obiect de predare. Copiii verişorilor mei de acolo deja suferă în urma acestui dezmăț în spirit kgbist moştenit de la sovietici de către ucraineni, odată ce li-s-a scos predarea in limba română a multor obiecte. Acum însă vor să îngroape şi ce a mai rămas din limba română. Păi asta ce e dacă nu genocid cultural. Eu sincer simt pe pielea mea ca şi originar de acolo, o batjocură, un şovinism tenebru, vizavi de consătenii mei. Ne apropiem de o fază dramatică, care mie personal îmi adice aminte de soarta indienilor din America de Nord, care au fost mânați ca vitele în rezervații. Nu a rămas mult până acolo, cu regret. Obrăznicia autoritatilor ucrainene, si starea dormanta şi totala absență şi nepăsare a Preşedintelui Johannis , dar şi a majorității deputaților din Parlamanetul României vizavi de soarta aceloraşi români ca şi ei sunt strigatoare la cer. Sunt şi ei români, doar care se află în afara granițelor statului român. De aceea, noi românii din sudul Basarabiei, aspirăm la spiritul brav de luptător şi protector devotat al românilor de pretutindeni pe care îl aveți Constantin, şi vă rugăm să ne susțineți cu un cuvânt, cu o adresare către clasa politică din România, şi către Presedintele Johannis, care sperām cā se vor sensibiliza şi vor găsi formulă care să ne aducă dreptate la noi acasă, şi vor garanta dreptul indispensabil la studii în limba noastră română acolo în Sudul Basarabiei. Statul român trebuie să transmită Kievului un semnal clar şi direct că politica agresivă pe care o desfăşoară e una ruşinoasă şi inadmisibilă. Uneori în diplomație este justificat şi pumnul în masă, şi picioru în uşă e un Must have. Altminteri se calcă în picioare identitatea românească chiar în preajma hotarelor României. Noi românii din Basarabia mizăm pe suportul, curajul şi forța Dumneavoastră, ca fiu al neamului. Cu gând bun, Vlad Brăila.

    Scrie-mi!

    Vă salut, dragi prieteni!

    Am introdus pe www.constantincodreanu.ro secțiunea Scrie-mi din dorința de a avea o corespondență eficientă cu Dvs.

    De multe ori, rețelele de socializare precum Facebook nu reprezintă un instrument de comunicare care să ofere acuratețea procesului întrebare-răspuns. În cazul mesajelor, de exemplu, unele ajung în ceea ce se cheamă message requests dacă vorbim de Facebook Messenger și, prin urmare, nu pot oferi un răspuns în timp util. Sau și mai rău, s-ar putea ca unele mesaje/comentarii să le trimiteți/postați pe profiluri Constantin Codreanu care nu-mi aparțin. Atunci când vine vorba de întrebări formulate în comentarii la diversele postări de pe același Facebook, fie că vorbim de profil sau de pagină, ele pot rămâne fără răspuns din cauza numărului mare de notificări cărora trebuie să le fac față pe rețelele de socializare. Știu că această situație naște frustrări și nemulțumiri, din păcate.

    Astfel, pentru a elimina orice deficiență în comunicarea cu Dvs., vă pun la dispoziție acest formular pe care îl puteți utiliza pentru orice tip de întrebări, petiții, solicitări.

    Constantin Codreanu Scrie-mi

    Solicitările respective sunt preluate și, în cazul fiecăreia, sunt demarate procedurile necesare. Fie că e vorba de petiții adresate Autorității Naționale pentru Cetățenie pentru a afla stadiul dosarelor de redobândire a cetățeniei române depuse de petent sau de persoanele indicate de persoana în cauză, fie sunt stabilite audiențe a Chișinău, la București sau la Roma.

    Am decis ca și persoanele care nu au completat corespunzător formularul de pe site (datele de contact sau mesaj privind asistența solicitată) să fie contactate pentru a ne asigura că le oferim sprijinul dacă este necesar.

    Vă mulțumesc anticipat și vă asigur că vom încerca, împreună cu colegii mei de la București, Chișinău și Roma, să vă oferim o soluție în cel mai scurt timp posibil!

    *****

    IMPORTANT: Este necesar să completați formularul cu datele corecte de contact, e-mail și număr de telefon. Altfel, nu vom putea să vă oferim asistența necesară.

    *****

    Pentru întrebări ce țin strict de procesul de redobândire a cetățeniei române, aveți la dispoziție Centrul pentru Cetățenie Română, atât offline - la Biroul meu parlamentar din Chișinău (str. 31 august 1989, nr. 98, punct de reper: Uniunea Scriitorilor din Moldova), cât și online - Centrul pentru Cetățenie Română, număr de contact - 069457942. Puteți utiliza același număr de telefon și pentru solicitarea audiențelor.

    Prin completarea formularului de mai jos, vă exprimați acordul ca datele Dvs. personale să fie prelucrate și utilizate pentru soluționarea solicitărilor Dvs., precum și în vederea afișării numelor și prenumelor petenților pe www.constantincodreanu.ro și pe pagina de Facebook a deputatului Constantin Codreanu.

    Trimite!

Vlad Braila

Vlad Braila

5sc