Constantin Codreanu: "Urez Preasfinţitului Atanasie de Bogdania, originar din Chişinău, sănătate, putere duhovnicească, slujire îndelungată şi rodnică în mijlocul poporului român"

În data de 1 mai, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, i-a adresat un mesaj de felicitare Preasfinţitului Atanasie de Bogdania, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu ocazia hirotonirii în treapta de episcop, la Roma, de către un sobor de arhierei români din Țară, din Basarabia şi din diaspora europeană.

În mesajul său, deputatul Constantin Codreanu a ţinut să precizeze: ”Preasfinţia Voastră, Hristos a înviat! Cu ocazia hirotonirii de astăzi, 1 mai 2018, în anul Centenarului Marii Uniri, în treapta de arhiereu al Bisericii Ortodoxe Române, vă adresez cu bucurie sincere şi călduroase felicitări, împreună cu urări de sănătate, de putere duhovnicească şi de slujire îndelungată şi rodnică în mijlocul poporului român.

Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât sunteţi primul episcop român originar din Basarabia, născut în Chişinău, ales şi hirotonit pentru diaspora română din Occident, cu titulatura Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Totodată, sunteţi acum unul din cei trei ierarhi originari din Basarabia membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, alături de Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru al Basarabiei şi Preasfinţitul Antonie de Orhei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

Ca român basarabean şi din postura de preşedinte al Comisiei pentru Comunităţile de români din afara graniţelor ţării, Vă asigur, Preasfinţia Voastră, de întreaga mea deschidere şi solicitudine în vederea conlucrării spre binele numeroasei noastre comunităţi ortodoxe române din Italia, care cuprinde şi câteva sute de mii de români basarabeni! La mulţi, fericiţi şi rodnici ani de păstorire!”.

Preasfinţitul părinte arhiereu Atanasie Rusnac de Bogdania s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chişinău, Republica Moldova, fiind primul din cei doi fii ai lui Eugen şi Ala Rusnac. Din data de 12 octombrie 2010 deţine cetăţenia română.

Studii: 2000 – 2005 – INSA Lyon (Institut National des Sciences Appliqués de Lyon – Franţa). A obţinut diploma de Inginer cu grad de Master, Specialitatea – Telecomunicaţii şi Reţele. În anul 2002 – Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon. Între 07/2004 – 01/2005 – Stagiu de specializare în domeniul IT (MT System – Lyon, Franţa). În perioada 2006 – 2010, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” de la Paris. A obţinut licenţa în teologie pastorală în anul 2010. Între anii 2010 – 2012, a urmat cursurile unui Master în Teologie Practică (Drept Canonic), la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” – Sibiu. Lucrarea de Master – „Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia”.

Din februarie 2011 şi până în prezent a îndeplinit funcţia de Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Vorbeşte fluent limbile română, engleză, franceză, rusă şi italiană.

Preasfinţitul Atanasie de Bogdania este al treilea ierarh originar din Basarabia membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, alături de Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru al Basarabiei şi Preasfinţitul Antonie de Orhei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. Numărul de 3 ierarhi originari din Basarabia în Sinodul BOR este mai mare decât în perioada interbelică (2 ierarhi: ÎPS Gurie Grosu şi PS Dionisie Erhan) şi egal cu cel din timpul comunismului (3 ierarhi: ÎPS Antim Nica, ÎPS Antonie Plămădeală, ÎPS Nestor Vornicescu).

Lasă tu primul comentariu!

Vă rugăm să verificați e-mailul Dvs. pentru un link prin care vă puteți activa contul!