Constantin Codreanu: "Solicit MAE să întreprindă toate eforturile în vederea onorării obiectivului legal și strategic de inaugurare a ICR Moscova"

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, solicită ministrului Teodor-Viorel Meleșcanu punerea în aplicare a HG 492/2004 în partea referitoare la Institutul Cultural Român (ICR) Moscova.

„Înființarea Institutului Cultural Român Moscova a constituit una dintre preocupările constante ale mele ca parlamentar român ales în circumscriptia electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării și ca președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara graniţelor ţării. Conform celor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, instituția a întreprins, în ultimii ani, demersuri multiple pentru deschiderea ICR Moscova, urmând ca în cursul anului 2017 să fie finalizate atât pregătirea resurselor umane, cât și liniile de acțiune ale strategiei de diplomație publică și culturală pentru următorii ani, MAE având prevăzute în bugetul său pentru anul precedent sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de natură adminiatrativă. La 7 august 2017, în calitate de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-am adresat o scrisoare oficială primului ministru al României, în care am tratat chestiunea Institutelor Culturale Române de peste hotare, printre care și ICR Moscova. Din păcate, Guvernul a neglijat scrisoarea oficială și nu a prezentat niciun răspuns. La 19 septembrie 2017 am prezentat în plenul Camerei Deputaților o declarație politică având ca obiect necesitatea punerii în aplicare a Hotărârii de Guvern nr. 492/2004 privind Institutele Culturale Române din străinătate, referindu-mă inclusiv la necesitatea inaugurării

ICR Moscova. Am arătat cu acea ocazie că actuala geografie a Institutelor Culturale Române de peste hotare nu acoperă statele în care există cele mai importante comunități istorice românești supuse aculturației. Institutul Cultural Român trebuie să fie prezent cu prioritate acolo unde există zeci și sute de mii sau milioane de români.

La 20 noiembrie 2017, răspunzând unei interpelări parlamentare pe care am adresat-o la 31 octombrie 2017 (nr. 783B/2017) și care a avut ca obiect Institutele Culturale Române, inclusiv Moscova, mi s-a comunicat, între altele, că „spațiile care vor fi folosite pentru a inaugura ICR Moscova au fost deja amenajate, dar procesul de identificare și pregătire a personalului care va fi trimis să lucreze la ICR Moscova se derulează la un ritm mai lent decât cel preconizat”.

La 6 februarie 2018 am abordat din nou, de la tribuna Camerei Deputaților, chestiunea înființării ICR Moscova, considerând-o drept una dintre prioritățile anului Centenar, cu impact pozitiv asupra comunităților de români din afara granițelor țării.

Contrar tuturor asigurărilor oficiale primite în ultimele 13 luni, cum că pregătirile care durează de ani de zile pentru inaugurarea ICR Moscova s-ar afla în fază finală, fiind asigurate încă din 2017 și mijloacele bugetare necesare, nu am observat totuși niciun progres vizibil privind punerea în aplicare a HG 492/2004, în partea referitoare la ICR Moscova. Inaugurarea ICR Moscova este amânată sine die. În orice caz, nicio autoritate de stat nu a putut comunica o dată concretă (orizont de lună și an) pentru inaugurarea ICR Moscova.

Am adus în atenție aceste aspecte întrucât constat lipsa de reciprocitate efectivă între Federația Rusă și România pe planul schimbului de Centre sau Institute Culturale. Partea rusă dispune de mai multe Centre Culturale în România (București, Cluj-Napoca și Timișoara), în timp ce România nu dispune de niciun Institut Cultural în Federația Rusă. În condițiile acestor aspecte inadmisibile, solicit Ministerului Afacerilor Externe, să întreprindă eforturi susținute și suficiente pentru onorarea obiectivului legal și strategic de inaugurare a ICR Moscova”, a fost mesajul transmis de către deputatul Constantin Codreanu.

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării i-a cerut șefului diplomației Române să-i comunice care este data concretă preconizată pentru inaugurarea ICR Moscova, în limitele anului Centenar 2018, în eventualitatea că o asemenea dată concretă a fost stabilită.

Lasă tu primul comentariu!

Vă rugăm să verificați e-mailul Dvs. pentru un link prin care vă puteți activa contul!