Reunirea Republicii Moldova cu Romania. Ce facem cu regiunea transnistreana?

Un aspect important al oricarei dezbateri privind reintregirea Romaniei vizeaza dosarul transnistrean.

  • Ce facem cu regiunea transnistreana in cazul reunirii celor doua state romanesti?
  • Cum procedam cu autoritatile autoproclamate de la Tiraspol?
  • Ce se intampla cu fortele ruse dislocate pe malul stang al Nistrului si armamentul stocat acolo?
  • Cum ii integram pe cetatenii care, de peste 20 de ani, traiesc sub influenta necrutatoare a propagandei romanofobe?

Sunt o serie de intrebari legitime privind viitorul statut al asa-zisei republici moldovenesti nistrene, intretinuta de Moscova pe post de Kaliningrad II, in coasta Uniunii Europene si a Aliantei Nord-Atlantice.

Raspunsurile, in absoluta lor majoritate, pot fi insumate in doua optiuni generale.

1. Nu cedam regiunea transnistreana sub nicio forma si
2. O cedam daca acesta este pretul pe care trebuie sa il platim pentru Unire.

Solutia este, de fapt, combinarea acestor doua scenarii care s-ar parea, in prima instanta, ca se exclud prin excelenta.

Planuri de solutionare

De-a lungul timpului, au existat mai multe planuri pentru solutionarea conflictului transnistrean, care, de fapt, este un conflict intre Republica Moldova si Federatia Rusa.

- Planul Primakov: constituirea "statului comun", Chisinaul recunoaste, de facto, regimul de la Tiraspol;
- Memorandumul Kozak: federalizarea Republicii Moldova;
- Planul Belkovski: Moscova accepta reunirea Republicii Moldova cu Romania in schimbul independentei regiunii transnistrene;

- Planul Porosenko (pe vremea cand acesta era consilier pe politica externa al presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko): similar planului Primakov, dar care prevedea, spre deosebire de anteriorul, stabilirea statutului de egalitate intre Republica Moldova si regiunea transnistreana intr-un stat reintregit, plasat sub condominiu protector al Federatiei Ruse si al Ucrainei;

- Planul 3D: Demilitarizarea, Decriminalizarea si Democratizarea regiunii transnistrene si ulterioara ei revenire in componenta de facto a Republicii Moldova;
- Solutia Western Policy Center: implicarea politicilor unilaterale ale SUA si UE sub forma diplomatiei economice, care sa aiba ca scop final reincorporarea regiunii transnistrene in Republica Moldova si integrarea acesteia in UE;
- Planul Asarov: interventie militara a ONU in regiunea transnistreana.

Implicarea Romaniei

Romania a jucat un rol de mediator doar in 1992, fiind parte la ceea ce s-a chemat Mecanismul Cvadripartit, creat in cadrul unei reuniuni a OSCE si compus din Republica Moldova, Rusia, Romania si Ucraina.

Ulterior, Rusia impune un format pentalateral (Rusia, Ucraina OSCE, Republica Moldova si regiunea transnistreana). In 2005, este instituit formatul de negocieri "5+2", care exista pana in prezent si la care Chisinaul si Tiraspolul participa cu drepturi egale ca parti implicate in conflict, Federatia Rusa, Ucraina si OSCE ca mediatori, iar SUA si UE ca observatori.

La cateva luni dupa instituirea acestui format, discutiile au fost blocate, negocierile fiind reluate abia la sfarsitul anului 2011, cu intreruperi intermitente si fara rezultate notabile.

Dupa ce a fost exclusa din Mecanismul Cvadripartit, Romania a parut putin interesata de dosarul transnistrean, chiar daca a dispus de o serie de parghii importante prin care ar fi putut avea un impact asupra solutionarii conflictului.

Unul dintre exemple este anul 2001, atunci cand Romania detinea presedintia OSCE. In acel an, Rusia trebuia sa dea start procesului de retragere a trupelor si a armamentului sau din regiunea transnistreana, asa cum prevedeau obligatiile asumate la Istanbul in 1999.

Desi diferendul transnistrean figura ca prioritate pe agenda OSCE, presedintele in exercitiu al organizatiei, fostul ministru de Externe, Mircea Geoana, a decis sa includa dosarul transnistrean pe agenda urmatoarei presedintii a OSCE (Portugalia), invocand ca argument teama de a periclita negocierile pe marginea tratatului de baza romano-rus.

In anii ce au urmat, lucrurile nu s-au schimbat, Bucurestiul limitandu-se la declaratii in care sublinia cat de importanta este solutionarea conflictului transnistrean.

Un astfel de exemplu este mesajul presedintelui Klaus Iohannis transmis cu ocazia unei conferinte organizate de Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei in vara anului trecut.

"Romania sprijina negocierile in formatul 5+2 in privinta Transnistriei, iar rezolvarea conflictului din republica separatista ramane o prioritate majora pentru Romania".

Dincolo de utilizarea inoportuna a termenului "Transnistria" (in conditiile in care sintagmele recomandate sunt "regiunea transnistreana" si "raioanele de est ale Republicii Moldova"), pozitia presedintiei romane vine in contradictie clara cu cea a presedintiei de la Chisinau.

"Formatul actual de negocieri 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean s-a dovedit ineficient. Cred ca este oportun sa examinam posibilitatea de a modifica acest mecanism cu scopul de a eficientiza tratativele", declara presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, in 2014.

Ineficienta acestui format a fost confirmata de mai multi experti nationali si internationali.

Potrivit studiului "Statutul fortelor pacificatoare in dreptul international: cazul Republicii Moldova", realizat de Asociatia "Promo-LEX" de la Chisinau in 2015, atat actualul format de negocieri in vederea reglementarii conflictului transnistrean, cat si misiunea de pacificare trebuie modificate din cauza ineficientei lor.

Ineficienta actualului format de negocieri a devenit evidenta, dat fiind ca pe parcursul anilor s-a constatat ca Republica Moldova, de facto, s-a aflat intr-o totala izolare, neavand nicio sustinere reala, cu exceptia uneia formale din partea OSCE si a uneia declarative din partea Federatiei Ruse.

In egala masura, Ucraina, in calitate de mediator, pe parcursul tuturor acestor ani, a fost implicata de facto de partea regiunii "transnistrene", situatie conditionata de numarul mare de etnici/cetateni ucraineni in zona.

Factorul ucrainean

Daca la inceput Ucraina a reprezentat mai degraba un impediment in solutionarea conflictului transnitrean, dupa anexarea Crimeii si inceputul razboiului ruso-ucrainean, lucrurile s-au schimbat.

Astfel, in 2015, Rada de la Kiev a interzis tranzitarea Ucrainei de catre militarii rusi care se indreaptau spre regiunea transnistreana. Un lucru deloc usor de digerat pentru Moscova.

In plus, odata cu instalarea la Odessa a fostului presedinte georgian, Mihail Saakasvili, in calitate de guvernator al regiunii, au fost intreprinsi pasi pentru a stopa contrabanda prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Datele oficiale furnizate de pseudo-institutiile transnistrene aratau ca, in 2015, comertul extern al regiunii a scazut cu 35%.

Implicarea indirecta a americanilor este si ea extrem de importanta in intreaga ecuatie. In Odessa, in 2015, a ajuns un desant american - politisti care ii antreneaza pe colegii lor cursanti ai universitatii din Odessa a Ministerului Afacerilor Interne.

Mai amintim aici si un acord semnat de catre Saakasvili si Willian Brownfiled, asistentul secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Internationale privind drogurile si agentiile de aplicare a legii, potrivit caruia SUA sprijina autoritatile regionale din Odessa in vederea reformarii vamilor, a serviciilor administrative si in oferirea serviciilor juridice gratuite pentru voluntari.

Ce trebuie sa faca Romania?

1. Sa ceara sa fie reprimita in procesul de negocieri privind dosarul transnistrean;
2. Sa ceara, impreuna cu Republica Moldova si Ucraina, beneficiind de sprijinul OSCE, UE si al SUA, inlocuirea actualului format al fortelor de mentinere a pacii cu unul de observatori civili si politienesti;
3. Sa ceara impreuna cu Republica Moldova si Ucraina, beneficiind de sprijinul OSCE, UE si al SUA, instituirea unui protectorat international ONU in regiunea transnistreana, complementar proceselor de decriminalizare, demilitarizare si democratizare.

Ce se intampla in cazul reunirii?

Regiunea transnistreana este separata provizoriu de restul Republicii Moldova si devine protectorat international (similar celui din Kosovo) pentru o perioada de 5 ani.

Aceasta separare se face concomitent cu integrarea deplina a celorlalte raioane ale Republicii Moldova in Romania. De extinderea frontierelor NATO si UE pana la Nistru va beneficia inclusiv Ucraina.

Practic, in acest caz, este repetat scenariul cipriot, cu o parte din Republica Moldova integrata in Romania, deci, in UE si in NATO, in timp ce regiunea transnistreana ramane la statutul de protectorat international pana in momentul in care va fi recuplata la restul raioanelor din deja fosta republica.

Dupa cei 5 ani de protectorat international, insotiti de procese de decriminalizare, demilitarizare si democratizare, va fi lansata o noua runda de negocieri pentru a stabilit statutul regiunii.

Astfel, regiunea fie ajunge in componenta Romaniei reunite, fie ramane o enclava similara Kaliningradului, diferenta fiind ca ea va fi situata in afara UE, nu in interiorul ei, deci cu un potential destabilizator redus.

In cazul in care Tiraspolul alege cea de-a doua optiune, cele trei puteri - SUA, UE si Rusia - ar trebui sa convina asupra unui acord pentru garantarea securitatii regiunii.
Acest acord trebuie sa existe, chiar daca, dupa experienta cu Crimeea, anexata cu violarea angajamentelor internationale de catre unul dintre garantii integritatii teritoriale si a inviolabilitatii frontierelor unui stat suveran (Memorandumul de la Budapesta din 1994), orice acord cu Federatia Rusa pare din start susceptibil incalcarii.

Mai ales ca Federatia Rusa a incalcat sistematic si prevederile Acordului de pace din 1992, sustinand sistematic administratia de la Tiraspol si acordandu-i ajutor umanitar, nerespectandu-si nici angajamentele din 1999 de la Istanbul privind retragerea trupelor si a armamentului sau din regiune.

Lasă tu primul comentariu!

Vă rugăm să verificați e-mailul Dvs. pentru un link prin care vă puteți activa contul!