România respectată într-o Europă unită

Declarația din 9 mai 1950, cunoscută și ca Declarația Schuman, este textul fondator al conceptului de "integrare europeană" și, în esență, piatra de temelie a UE. Îi spunem la mulți ani Uniunii Europene, la 70 de ani de la demersul oficial al lui Robert Schuman, ministrul francez de externe (inspirat și motivat, spun sursele istorice, de Jean Monnet), făcut public în Salon de l’Horloge de la Quai d’Orsay din Paris. Textul, pregătit de Paul Reuter și Bernard Clappier, prevedea ca "producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate Comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene", ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse.

Era un pas decisiv spre crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, înfiinţată, ulterior, de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg - prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi. La Consiliul European de la Milano din 1985, șefii de stat și de guvern au decis să stabilească 9 mai ca „Ziua Europei”, marcată, începând cu 1986, în fiecare an.

Constantin Codreanu Uniunea Europeana

70 de ani mai târziu și la 13 ani de la aderarea României, Uniunea Europeană se confruntă cu o criză epidemiologică severă, care a afectat lumea întreagă și ale cărei ramificații economice sunt incontestabile. În același timp, criza de încredere este și ea greu de disimulat în contextul post-Brexit și pe fundalul criticilor venite din partea unor state-membre privind lipsa măsurilor clare de contracarare a coronavirusului și de asistență pentru cele mai afectate dintre țările care fac parte din blocul comunitar. Necesitatea identificării unor soluții care să sporească în mod decisiv coeziunea în interiorul UE în viitorul imediat este incontestabilă. Propunerea de ieri a Comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, cu privire la aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen "ca măsură de actualizare și consolidare a acestui spațiu" are o astfel de conotație.

Spre deosebire de alte națiuni, românii nu au fost niciodată infectați de eurospecticism. Atât sondajele cât și întreg spectrul politic din care lipsesc formațiunile eurosceptice confirmă acest fapt. Proximitatea Federației Ruse - o amenințare clară pentru un stat care face parte din structurile euroatlantice - e una dintre explicații. În plus, avantajele pe care ni le-a oferit statutul de membru UE sunt evidente: libera circulaţie a bunurilor, capitalului şi persoanelor, accesul nostru la piaţa unică, creșterea economică accelerată din ultimii ani etc.

Există, bineînțeles, și domenii în care nu am fost în stare să progresăm. Fluxul de produse agroalimentare este unul dintre acestea. Deși ocupăm locuri de top la capitolul "producție agricolă" pe anumite categorii (floarea-soarelui și grâu, de exemplu), ajungem în situația în care exportăm materia primă care este prelucrată în statele din Vest, iar noi ne trezim, ulterior, cu produsele finite cu valoare adăugată importate în România. E doar unul dintre exemplele care confirmă oportunitatea și necesitatea concentrării pe eliminarea indicatorilor negativi cu privire la balanța de comerț exterior.

Nu mai insist asupra faptului că, de multe ori, nu suntem în stare să profităm, în cel mai bun sens al cuvântului, de fondurile europene oferite statelor-membre. Totuși, impactul pozitiv al acestora nu poate fi negat de nimeni. Depinde doar de noi să le utilizăm prin demersuri corecte pentru a nu ne mai găsi an de an la coada diverselor clasamente la nivelul UE precum: Produsul Intern Brut per capita, nivelul salariului minim, speranţa de viaţă la naştere, ponderea cheltuielilor cu sănătatea din PIB, ponderea cheltuielilor cu educaţia din PIB, nivelul deficitului bugetar, rețeaua de autostrăzi, ponderea gospodăriilor cu acces la internet (un fapt curios - suntem pe ultimul loc la acest capitol, deși la viteza de descărcare a datelor de pe internet suntem pe primul).

Statutul țării noastre ca frontieră de est a Uniunii Europene oferă o poziție strategică pe care nu am știut să o capitalizăm suficient de mult. Am avut circumstanțele potrivite în acest sens mai ales anul trecut, atunci când am deținut președinția rotativă a Consiliului UE. Mi-aș fi dorit ca, dacă tot ne place să invocăm intermitent statutul de "avocat al integrării europene a Republicii Moldova" (rămân la convingerea că ReUnirea pe baza modelului german trebuie să fie parcursul pe care să ni-l asumăm), să fi existat mai multă fermitate în lobby-ul pentru avansarea în procesul de integrare în blocul comunitar a celuilalt mal al Prutului cu ocazia președinției deținute de România. Sigur, nu era și nu e în continuare ușor cu configurația politică de pe tabla politică de la Chișinău pe care Moscova a mutat în forță în timp ce România și partenerii euroatlantici au oferit dezinteres și necunoaștere. Teză valabilă și recitită invers.

Cred într-o Românie care rămâne ancorată în arcul euroatlantic din rațiuni economice și de securitate în egală măsură. Dar nu numai. Apartenența noastră la marea familie europeană este firească. În același timp, trebuie să milităm pentru o atitudine respectuoasă față de noi ca țară și față de noi ca cetățeni. Nu trebuie să existe nici țări de mână a doua în UE, nici cetățeni europeni de mâna a doua, fie că vorbim de cetățenii români din țară sau de cei din Diaspora, care studiază, muncesc, locuiesc în state-membre ale Uniunii Europene. Trebuie să ni se ofere respect pentru a oferi respect. O Românie respectată într-o Europă unită este formula de succes a viitorului nostru comun.

La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!