VIDEO: Românii din Serbia de răsărit au nevoie de sprijinul masiv al statului român în proiecte culturale concrete și de proceduri simplificate la obținerea cetățeniei române

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu și reprezentanți ai comunității românești din Serbia au susținut miercuri, 14 iunie, o conferinţă de presă cu tema Situaţia dramatică a românilor/vlahilor din Timoc. Ce fac autorităţile din România?.

Constantin Codreanu Romanii din Serbia

Este a doua invitaţie în Parlamentul României pe care parlamentarul român a lansat-o Congresului Românilor din Serbia, platformă umbrelă care reunește cele mai importante și reprezentative organizații ale românilor, ziși vlahi, din Timoc. Din delegația românilor din Serbia au făcut parte domnii dr. Predrag Balașevici, președinte al Congresului Românilor din Serbia, Miroslav Gruici, președinte al Comitetului Executiv al Congresului Românilor din Serbia, Zavișa Jurj, președinte al Asociației pentru cultură a Românilor/vlahilor din Serbia și Dușan Pârvulovici, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin (Serbia de nord-est). În cadrul conferinței de presă comune, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și reprezentanții Congresului Românilor din Serbia au abordat aspecte privind sprijinul pe care comunităţile istorice ale românilor din Serbia îl solicită statului român înrudit.

„Este a doua conferință de presă în incinta Palatului Parlamentului, alături de reprezentanții românilor din Serbia. Repetarea acestui demers este necesară, ţinând cont că după aproape jumătate de an de la înfiinţarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, sprijinul pentru comunităţile istorice din Serbia este insesizabil. Solicitările către statul român rămân aceleaşi: sprijin în păstrarea limbii și culturii nealterate, prin educație nerestrictivă în limba maternă pe întreg teritoriul Serbiei, oferirea de burse și înființarea de centre culturale, respectarea principiului reciprocității în relația cu România - un stat exemplu la nivel european în materie de protecție a minorităților naționale. Am interpelat Ministerul Românilor de Pretutindeni asupra proiectelor culturale în beneficiul românilor din Serbia, neprimind deocamdată niciun răspuns. Aștept în continuare răspunsurile la interpelările mele și sper ca proiectele vizate să fie gestionate corect de către Minister”, a declarat președintele Comisiei, domnul deputat Constantin Codreanu.

„O problemă generală care îi vizează pe românii din Serbia și din alte comunități istorice din jurul granițelor țării este cea a cetățeniei române care să le fie acordată la cerere, în procedură simplificată, conform Convenției europene cu privire la cetățenie și bunelor practici din statele membre ale Uniunii Europene. Din păcate, am primit mai multe semnale negative în această chestiune din partea unor colegi parlamentari și a factorilor guvernamentali. Dar, noi vom insista și vom propune modificări și completări la Legea cetățeniei române care să rezolve problema, în cheie europeană și în interesul națiunii române. Românii de pretutindeni și persoanele aparținând filonului cultural și lingvistic românesc, indiferent de originea lor etnică, trebuie să beneficieze de proceduri simplificate la obținerea cetățeniei române. Criteriul cultural-lingvistic obiectiv trebuie pus înaintea celui etnic, controversat, contestat sau speculat de către unii neprieteni din afara țării, în abordările lor înguste și perimate ale chestiunii. Subliniez două lucruri: românii din Serbia de răsărit au nevoie de sprijinul masiv al statului român în proiecte culturale concrete și de proceduri simplificate pentru obținerea cetățeniei române”, a ținut să precizeze deputatul Constantin Codreanu.

Reprezentanții Congresului Românilor din Serbia și președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării au procedat la un schimb de păreri pe marginea problematicii cu care se confruntă comunitatea românilor din statul vecin și au convenit un șir de măsuri și demersuri în beneficiul acestei importante comunități istorice, a treia ca mărime după cele din Republica Moldova și Ucraina.

Lasă tu primul comentariu!

Vă rugăm să verificați e-mailul Dvs. pentru un link prin care vă puteți activa contul!