Ministrul Justiției se spală pe mâini în Dosarul „minorii non-cetățeni”
Miercuri, 19 aprilie 2017, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a avut o întrevedere cu ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader, în cadrul căreia subiectul principal de discuție a fost problema cetățenilor români care nu-și pot preschimba actele de identitate din cauza unor probleme birocratice.
Deputatul Constantin Codreanu a primit în vizită, la Parlament, primari și consilieri din raionul Căușeni
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a primit, în vizită, la Parlament, primari și consilieri din raionul Căușeni, Republica Moldova.
Constantin Codreanu: "Salut constituirea Federației Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei"
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, salută constituirea și sprijină atingerea obiectivelor Federației Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei (FOR), organism înființat de reprezentanți ai organizațiilor românești din jurul granițelor și Balcani, întruniți în România, cu ocazia Universității de Vară de la Izvorul Mureșului.
Modificarea Legii cetăţeniei române, suplimentarea personalului ANC şi reînfiinţarea birourilor ei teritoriale
Miercuri, 15 martie 2017, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a avut o întrevedere cu domnul Andrei Tinu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC). În cadrul acesteia, cei doi oficiali au trecut în revistă problematica legată de legislaţia în domeniu şi procedurile de redobândire sau acordare a cetăţeniei române.
Citește mai multDeputatul Constantin Codreanu a depus o serie de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a depus, joi, 2 februarie 2017, un număr de 14 amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017. Majoritatea amendamentelor vizează proiecte destinate Ministerului Afacerilor Externe, întrucât apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor de pretutindeni reprezintă o prioritate majoră pentru parlamentarul Constantin Codreanu.
Citește mai multÎntrevederea Preşedintelui Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Constantin Codreanu, cu ambasadorul R. Moldova în România, Excelenţa Sa Mihai Gribincea
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a avut, miercuri, 1 februarie 2017, o întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, Excelenţa Sa Mihai Gribincea.
Constantin Codreanu la Gala Premiilor de Excelență pentru românii din comunitățile istorice
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a participat, luni, 30 ianuarie 2017, la Gala Premiilor de Excelență pentru românii din comunitățile istorice.
Dosarul „cetățenia română” pe ordinea de zi a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării
Miercuri, 25 ianuarie 2017, s-a desfășurat ședința Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, în cadrul căreia subiectul principal pe ordinea de zi a fost problema cetățenilor români din R. Moldova care nu-și pot preschimba actele de identitate din cauza unor probleme birocratice.