Un deputat de la Bucureşti cere 100 de milioane pentru românii din R. Moldova şi din comunităţile istorice

Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Parlamentul României, a prezentat astăzi în Camera Deputaților, într-o declarație politică, amendamentele depuse la proiectul Legii Bugetului de stat pe anul 2019, scrie Ziarulnational.md.

Codreanu a solicitat 100 de milioane pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, 20 de milioane pentru Autoritatea Națională pentru Cetățenie și 10 milioane pentru înființarea ICR Moscova, Kiev, Belgrad și Atena.

"Am depus un șir de amendamente la proiectul Legii Bugetului de stat. Primul amendament vizează suplimentarea bugetului Ministerului Justiției cu suma de 20 de milioane de lei pentru dublarea posturilor din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), în interesul statului român și al românilor care solicită redobândirea cetățeniei române. În momentul de față, în cadrul ANC, programările românilor care depun dosarele de redobândire a cetățeniei se fac online, pentru 4 zile din săptămână, în limita a 400 de solicitanți pe zi, în timp ce necesitatea reală este de peste 1000 de solicitări pe zi. Sper că sunteți de acord că ANC este o instituție strategică. Interesul statului român și al românilor care solicită redobândirea cetățeniei este ca ANC să funcționeze la maximă capacitate, să rezolve probleme, nu să le creeze. Guvernul țării noastre nu pierde nimic și statul în ansamblu nu sărăcește dacă vom decide, cu răspundere și înțelepciune, alocarea a încă 20 de milioane de lei pentru Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Sursa de finanţare pentru aceste cheltuieli prioritare și strategice trebuie să fie Bugetul Ministerul Justiției, prin redistribuirea fondurilor din alte capitole bugetare", a declarat Codreanu.

Continuarea pe Ziarulnational.md

 

Lasă tu primul comentariu!

Vă rugăm să verificați e-mailul Dvs. pentru un link prin care vă puteți activa contul!