Zboruri reluate pentru Spania, Belgia, Olanda și Republica Moldova. Dispare obligativitatea izolării

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 33 privind stabilirea noilor criterii de exceptare de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, precum și aprobarea listei țărilor terțe pentru care se aplică exceptarea.

Lista tari reluarea zboruri

Astfel, a fost stabilit drept criteriu pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară.

În baza acestui criteriu, Institutul Național de Sănătate Publică stabilește lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care persoanele care sosesc în România din acestea sunt exceptate de la măsurile de izolare/carantină pe care o supune aprobării Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul Național de Sănătate Publică, se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență și se publicată pe site-ul www.insp.gov.ro. În adoptarea Hotărârii CNSU numărul 33 din 2 iulie s-a ținut cont de recomandarea Consiliului Uniunii Europene cu numărul 2020/0134 (NLE) privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către UE, dar și de recomandările formulate prin Hotărârea nr. 20 din 01.07.2020, a Grupului de suport tehnico - științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

Deputat Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării: "Suntem în pragul unei situații de abis normativ odată cu publicarea deciziei Curții Constituționale din 25 iunie. Potrivit acesteia izolarea și carantinarea persoanelor care vin din zonele roșii ale pandemiei de coronavirus „sunt neconstituționale deoarece aceste norme juridice nu întrunesc cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de art.1 alin.(5) din Constituție și afectează drepturi și libertăți fundamentale, așa cum sunt cele prevăzute de art.23 alin.(1), art.25 și art.26 din Constituție, fără respectarea condițiilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. Este evident că nu mai putem impune niciunui cetățean român care vine din exterior o prevedere declarată neconstituțională.

Prin urmare, odată cu publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, dispare obligativitatea izolării/carantinării pentru românii care revin în țară. Chiar și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a recunoscut, deși a invocat articolul din Codul Penal care face referire la zădărnicirea eforturilor de a împiedica răspândirea bolilor, că nu mai putem vorbi de izolare ca despre obligație, ci doar ca despre o recomandare".

În prezent, lista statelor pentru care au fost reluate cursele regulate sunt:

  • Austria
  • Belgia
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Cipru
  • Croația
  • Elveția
  • Estonia
  • Finlanda
  • Franța
  • Germania
  • Grecia
  • Irlanda
  • Islanda
  • Italia
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Malta
  • Republica Moldova
  • Norvegia
  • Olanda
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Spania
  • Ungaria.

Conform Hotărârii nr. 30 din 16.06.2020, zborurile spre și dinspre următoarele țări rămân suspendate până pe 17 iulie 2020:

  • Marea Britanie
  • Turcia
  • Iran
  • SUA

Decizia de suspendare poate fi revizuită înaintea datei de 17 iulie, în baza hotărârilor Institutului Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.